Nori
grei apasa cerul, il racoresc, il innegresc! O stoarce, o cerene, o strecoara
si o plang! O plang ca se risipeste in lumi nestiute de ei! Se prelinge
prin aburul lor rar, mult prea rar ca sa poata fii oprita!Arcuri de lumina lovesc Pamantul in strafulgerari orbitor de furioase, in incercarea lor disperata de a o oprii, de a pedepsii Pamantul pentru ca o atage, de a o convinge sa se intoarca, sa nu ii paraseasca... Bubuitul suspinelor lor zguduie vazduhul, dar ea, Apa, e neinduplecata! Pleaca,nu-i pasa vrea sa vada, sa simnta,sa atinga lumi noi, satula de vazduhul nemarginit. Desi ei stiu ca se va intoarce ca nu va putea traii fara ei, ca Apa infidela se va urca din nou in vaduh la prima mangaierea a aliatului lor ascuns dupa valul lor gros, totusi urla si se zvarcolesc! Le e prea draga! Dar merita iertarea lor? Merita sa fie primita in imbratisarea lor de vata?Poate de asta sunt ei atat de suparati, de gri. Reintoarcerea ii face sa suspine, sa sufere, sa planga in siroaie de lacrimi care se preling prin aburul rar, mult prea rar ca sa le poata oprii caderea. Sortiti durerii se risipesc, intr-un final, realizeaza ca fara ea ei nu pot exista si roaga Soarele sa le-o aduca inapoi doar pentru a o pierde-o din nou la infinit!
